Back to news

Buget de vacanță: cum îl împarți corect

Blog
O femeie tânără și zâmbitoare, purtând o pălărie de paie și o rochie albă, ține un pașaport moldovenesc și un portofel în interiorul unui terminal luminos de aeroport, având în fundal un panou de plecări.

La iute cunoaștem că vacanța ar trebui să însemne relaxare, experiențe noi și amintiri frumoase, nu grija fiecărei cheltuieli. Secretul unui concediu reușit este un buget bine planificat. Iar dacă găsești oferta perfectă înainte să ai întreaga sumă disponibilă, Iute îți oferă soluții rapide de finanțare  pentru călătorii , astfel încât să nu fii nevoit să amâni vacanța mult visată.

Stabilește bugetul înainte să alegi destinația

Prima greșeală pe care o fac mulți este să se îndrăgostească de o destinație și abia apoi să calculeze cât îi costă. Procedează invers: stabilește suma pe care îți permiți să o investești în vacanță, iar apoi caută destinația potrivită.

Ca regulă generală, specialiștii în planificare financiară recomandă ca bugetul unei vacanțe să nu depășească echivalentul a unul-două venituri lunare ale familiei. Astfel, concediul rămâne o bucurie, nu o povară financiară după întoarcerea acasă.

Pentru orientare, un buget mediu poate arăta astfel:

  • 500–700 € – city break de 3–4 zile în Europa;
  • 1.500–1.700 € – vacanță de 7 zile pentru două persoane în Grecia, Bulgaria sau Turcia;
  • 2.500–3.000 € – vacanță de o săptămână pentru o familie cu 3–4 membri.

Împarte bugetul inteligent

O metodă simplă și eficientă este regula 50-30-20:

  • 50% pentru transport și cazare;
  • 30% pentru mâncare și activități;
  • 20% pentru cumpărături și cheltuieli neprevăzute.

De exemplu, dacă ai un buget de 2.000 €, aproximativ 1.000 € pot merge către transport și cazare, 600 € pentru mesele zilnice și experiențe, iar 400 € vor rămâne pentru cumpărături sau situații neprevăzute.

Această metodă te ajută să păstrezi controlul asupra cheltuielilor și să eviți situația în care rămâi fără bani încă din primele zile de concediu.

Nu uita de cheltuielile ascunse

Transportul și hotelul sunt doar începutul. Pe parcurs apar și costuri pe care mulți le omit atunci când își fac calculele:

  • transferul de la aeroport;
  • taxele de stațiune;
  • parcarea;
  • roamingul (în afara Uniunii Europene);
  • bacșișurile;
  • asigurarea de călătorie.

În medie, aceste cheltuieli pot reprezenta 10–15% din bugetul total. Dacă le iei în calcul din timp, vei evita surprizele neplăcute.

Rezervă din timp și economisește

Una dintre cele mai simple metode de a economisi este să rezervi din timp. Potrivit tendințelor din industria turismului, biletele de avion cumpărate cu 6–8 săptămâni înainte sunt, în medie, mai avantajoase decât cele rezervate cu doar câteva zile înainte de plecare.

Același lucru este valabil și pentru cazare, mai ales în sezonul estival.

Iar dacă apare o promoție pe care nu vrei să o ratezi, nu este nevoie să aștepți luni întregi până economisești întreaga sumă. Cu Iute, poți beneficia de finanțare rapidă și îți poți rezerva vacanța atunci când prețurile sunt cele mai bune, nu atunci când oferta a expirat.

Păstrează un fond pentru situații neprevăzute

Oricât de bine îți planifici concediul, pot apărea cheltuieli neașteptate: un bagaj suplimentar, o consultație medicală sau modificarea biletelor de călătorie.

De aceea, este recomandat să păstrezi 10–15% din buget ca rezervă. Dacă vacanța costă 2.000 €, încearcă să ai la dispoziție încă aproximativ 200–300 € pentru orice situație neprevăzută.

Investește în experiențe, nu doar în cumpărături

Suvenirurile sunt frumoase, dar cele mai valoroase amintiri nu încap într-o sacoșă.

O excursie locală, o cină tradițională, o plimbare cu barca sau o experiență autentică îți vor rămâne în memorie mult timp după ce vacanța s-a încheiat.

Nu lăsa bugetul să decidă când pleci în vacanță

Cele mai bune oferte apar atunci când te aștepți mai puțin și, de cele mai multe ori, sunt disponibile pentru o perioadă limitată.

Dacă ai găsit vacanța pe care ți-o dorești, nu înseamnă că trebuie să o amâni doar pentru că nu ai economisit încă întreaga sumă. Cu Iute, poți transforma o oportunitate într-o rezervare confirmată și poți profita de promoțiile disponibile exact atunci când apar.

În plus, la iute ai acces la finanțare pentru călătorii până la 350 000 lei , astfel încât să îți organizezi vacanța mai ușor și mai eficient.

Recomandări pentru un buget de vacanță mai mic

Călătorește în extrasezon

Dacă ai flexibilitate, alege lunile mai, iunie sau septembrie. În multe destinații europene, prețurile pentru cazare și biletele de avion pot fi cu 20–40% mai mici decât în plin sezon.

Alege cazarea cu mic dejun inclus

Poate părea puțin mai scumpă, însă te poate ajuta să economisești 10–20 € pe zi, de persoană, mai ales în orașele turistice.

Folosește transportul public

Un abonament pentru transportul local este, de cele mai multe ori, mult mai ieftin decât taxiurile sau închirierea unei mașini pentru întreaga perioadă.

Cumpără biletele online

Multe muzee și atracții turistice oferă reduceri de 10–20% pentru biletele achiziționate online. În plus, economisești timp evitând cozile.

Evită schimbul valutar în aeroport

Casele de schimb din aeroport oferă, de regulă, cursuri mai puțin avantajoase. Dacă ai nevoie de numerar, schimbă valuta înainte de plecare sau folosește un bancomat din destinație.

Profită de ofertele atunci când apar

Cele mai bune vacanțe nu rămân disponibile mult timp. Dacă ai găsit oferta potrivită, Iute îți oferă flexibilitatea de a o rezerva imediat, fără să renunți la concediul pe care îl așteptai.

Vacanțele frumoase încep cu un plan bun

Un buget bine organizat înseamnă mai puțin stres și mai mult timp pentru ceea ce contează cu adevărat: experiențele trăite alături de cei dragi.

Planifică din timp, stabilește-ți limitele de cheltuieli și profită de oportunități atunci când apar. Iar dacă bugetul este singurul lucru care te împiedică să spui „Da” vacanței, Iute îți oferă soluții rapide și flexibile pentru ca planurile tale să nu mai rămână doar pe lista de dorințe.

Pentru că cele mai frumoase amintiri nu merită amânate până anul viitor.

More in latest news See all news

Iute Group continuă dezvoltarea serviciilor de banking digital în Europa de Sud-Est

Iute Group, grup de banking digital axat pe servicii financiare de zi cu zi în Europa de Sud-Est, și-a majorat veniturile totale cu 11,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 66,1 milioane de euro, în primul semestru al anului 2026. Profitul net al Grupului a constituit 4,1 milioane de euro. Potrivit luiread more
Noutăți

Cum îți pregătești copilul de școală

iute te ajută să transformi pregătirile pentru noul an școlar într-o misiune mai simplă. Pentru că, dacă ai un copil de școală, știi deja: lista de cumpărături nu se termină la caiete și pixuri. Ca să nu uiți nimic și să poți organiza mai ușor bugetul, am pregătit un checklist simplu pentru începutul de anread more
Blog

iute Back to School: pregătește-te de noul an școlar mai ușor

La iute cunoaștem că noul an școlar vine cu planuri noi și, inevitabil, cu o listă de cumpărături: rechizite, gadgeturi, laptopuri, mobilier și tot ce este necesar pentru un spațiu de studiu confortabil. Iar dacă tot trebuie să le cumperi, de ce să nu profiți de oferte bune? În perioada 20 august și 20 septembrie,read more
Campanii