Back to news

STOP. Compară. START cu iute. Oferta ta poate fi mai avantajoasă

Campanii

Ai deja un credit sau cauți unul nou? Atunci probabil ai trecut prin aceeași poveste: deschizi o ofertă, apoi încă una, compari dobânzi, costuri, perioade, condiții… și, la final, tot nu ești sigur că ai ales varianta potrivită.

iute schimbă regulile! Acum nu mai trebuie să compari zeci de oferte pentru că iute vine cu cea mai bună!

În perioada 6 august – 30 septembrie 2026, iute te invită să faci lucrurile mai simplu. Vino cu oferta ta actuală – pentru un credit nou sau unul existent la altă companie – iar iute îți poate oferi o reducere de până la 20% din costul total al creditului, pe toată perioada acestuia.

Și partea bună? Nu trebuie să faci drumuri sau calcule complicate. Depui cererea online, iar noi te contactăm pentru a găsi împreună oferta potrivită pentru tine.

Poți accesa până la 350 000 lei, pe un termen de până la 55 de luni, fără gaj sau fidejusor. Primești decizia în timp scurt, iar după semnarea contractului, banii sunt disponibili în aceeași zi în Myiute. Iar pentru ca tu să fii sigur de alegerea făcută – găsești toate costurile și condițiile prezentate  înainte de semnare.

Iar dacă vrei să vezi concret ce variantă ți se potrivește, ai câteva exemple: 20 000 lei pe 12 luni, cu o economie totală de 4 200 lei; 50 000 lei pe 24 de luni, cu o economie de 10 500 lei; sau 150 000 lei pe 35 de luni, cu o economie de 10 500 lei.

Ai deja o ofertă? Nu te grăbi să spui „da”. Compar-o cu oferta iute.

Aplică online AICI și vezi ce soluție poți obține.

De peste 18 ani, iute este alături de clienții din Moldova, cu peste 600 000 de clienți deserviți și peste 2,7 milioane de împrumuturi acordate.

Așa că, data viitoare când ai în față o ofertă de credit, amintește-ți:

STOP. Compară. START cu iute.

Vezi DETALIILE CAMPANIEI și află toate condițiile.

Perioada campaniei: 06.08–30.09.2026. Se aplică termeni și condiții.

Rambursează responsabil.

Consultă regulamentul oficial al campaniei.

More in latest news See all news

Un nou an, o nouă serie de evenimente marca #YouthEconomy

iute #YouthEconomy a revenit cu o nouă ediție dedicată educației financiare și antreprenoriatului pentru tineri. Prima întâlnire din acest an a fost organizată împreună cu colegii de la ENERGBANK și Colegiul Național de Comerț al ASEM, reunind 25 de elevi din Chișinău, interesați să descopere mai multe despre lumea afacerilor. Programul a combinat discuțiile curead more
Blog

5 idei pentru economisirea banilor toamna

La iute știm că toamna este un moment bun să-ți ajustezi nu doar garderoba, ci și obiceiurile financiare. Câteva decizii simple luate acum te pot ajuta să economisești sute de lei în lunile următoare, fără să renunți la lucrurile care îți plac. 1. Verifică unde se duc banii tăi Înainte să economisești, trebuie să știiread more
Blog

iute Moldova participă în mod tradițional la Maratonul Internațional Chișinău

Pe 13 septembrie, Chișinăul a găzduit Maratonul Internațional Chișinău 2026, un eveniment sportiv de amploare internațională, care a reunit peste 10.000 de participanți din aproximativ 60 de țări. Echipa iute Moldova s-a alăturat din nou maratonului, continuând o tradiție care îi aduce pe colegii noștri împreună și dincolo de birou. În acest an, colegii auread more
Blog