La iute, în spatele cifrelor, rapoartelor și deciziilor financiare stau oameni. Profesioniști care, zi de zi, contribuie la dezvoltarea companiilor și iau decizii care contează pe termen lung.
Un astfel de moment de recunoaștere a venit pentru Natalia Rusu, Chief Financial Officer iute Moldova, care a primit Diploma de Apreciere pentru „Cea mai bună directoare financiară din sectorul privat”, în cadrul celei de-a patra ediții a Galei Financiare 2026.
Organizată de Ministerul Finanțelor cu ocazia Zilei Financiarului, marcată anual pe 15 august, Gala Financiară a adus în prim-plan excelența, profesionalismul și performanțele oamenilor din domeniul financiar. Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului public și privat și a recunoscut contribuția acestora la dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar național.
În cadrul ceremoniei au fost premiate mai multe categorii de profesioniști — de la contabili, directori financiari și auditori din sectorul privat până la contabili și auditori interni din autoritățile publice și finanțiști din consiliile raionale. Nominalizările au fost stabilite în baza votului publicului și a evaluării comisiei Ministerului Finanțelor.
Pentru Natalia, această distincție are însă o semnificație aparte: nominalizarea a venit din partea comunității profesionale.
„Ceea ce face acest premiu cu adevărat special este faptul că nominalizarea a venit direct de la voi — colegii mei de breaslă, care mi-ați oferit încrederea și votul vostru. Această recunoaștere mă onorează profund și mă face să mă simt și mai responsabilă pentru tot ceea ce construiesc în continuare. Este un impuls puternic de a merge înainte cu și mai multă dedicare„, Natalia Rusu, Chief Financial Officer iute Moldova.
La iute, rezultatele financiare nu înseamnă doar cifre. Înseamnă echilibru, responsabilitate, analiză și decizii care susțin dezvoltarea companiei și a echipei, iar această recunoaștere este, înainte de toate, despre oamenii din spatele rezultatelor.
„Această recunoaștere aparține deopotrivă întregii echipe. Rezultatele obținute sunt, nu în ultimul rând, rodul disciplinei și al muncii depuse zi de zi alături de colegii mei. Împreună, furnizăm zilnic mai mult decât simple informații sau decizii financiare — oferim o imagine fidelă a activității companiei, bazată pe rigoare, transparență și performanță”, Natalia Rusu, Chief Financial Officer iute Moldova.
Felicitări, Natalia! Ne bucurăm să vedem profesionalismul și implicarea ta apreciate de întreaga comunitate financiară.
De ce să refinanțezi creditul la iute?
STOP. Compară. START cu iute. Oferta ta poate fi mai avantajoasă
Buget de vacanță: cum îl împarți corect